Florin Segărceanu atacă la fileu!

Florin Segărceanu atacă la fileu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul românesc fierbe. Joi, la Poiana Brașov, va fi ales noul președinte, funcție vizată de trei candidați: Ruxandra Dragomir, Dumitru Hărădău și Florin Segărceanu. Deși propus, Ilie Năstase nu e decis să intre în horă. Cu două zile înainte de vot, Segărceanu atacă la fileu, așa cum făcea în anii ’80.

Domnule Segărceanu, de ce dumneavostră? De ce nu Hărădău sau Dragomir?
Haideți să încep cu contracandidații mei, care la ultimele emisiuni m-au atacat concertat, alimentând zvonurile cum că în turul doi și-ar da mâna împotriva mea. Deci, Hărădău nu poate să împărtășească alte idei și nu poate lucra în echipă. Am fost colegi, m-a ajutat în carieră, dar există voci în țară care susțin că este rupt de realitatea cluburilor.

Concret, ce i se impută?

În ultimul timp, federația s-a detașat de baza performanței. 90 la sută din cluburi se plâng că federația nu s-a ocupat deloc de soarta lor, de strategia unei dezvoltări a tenisului, de sprijinirea lor prin achiziționarea de materiale.

Din câte se aude, federația ajută totuși cluburile cu materiale sportive…

Da, dar oferite acum, înainte de alegeri. Avem confirmarea că s-au achiziționat 70 de seturi de mini-tenis, iar distribuirea lor s-a făcut chiar înainte de campanie de directorul general Dumitru Hărădău. El trece înainte prin anumite zone, iar la o zi distanță vine mașina federației care distribuie materialele. Este o lipsă de transparență totală și o campanie pe banii federației.

„Fără o echipă nu poți câștiga“


Ruxandra Dragomir?

Inițial, am susținut candidatura ei, pentru că era ceva nou și i-am admirat curajul. Și eu, și Andrei Pavel am avut discuții cu Ruxandra, însă ce a urmat din punct de vedere al evoluției ei, ca strategie în a-și atrage lumea, a lăsat semne de întrebare. Nu are capacitatea să gestioneze o federație. Și aici aș enumera în primul rând lipsa de preocupare de a-și forma o echipă. La programul meu au participat cu idei, cu îmbunătățiri, peste 20 de persoane din lumea tenisului. Ea a alcătuit un program cu un singur colaborator, din Germania. La fel, lipsa ei de experiență managerială. În afară de a fi fost o foarte bună jucătoare de tenis și cu un început bun din postura de căpitan al echipei de FedCup nu a condus o organizație. Nu cunoaște bine fenomenul financiar, iar acestea sunt calități foarte importante pentru un președinte.

De ce dumneavostră?

În primul rând, am trecut prin toate etapele unui sportiv de performanță. În afară de a fi fost cel mai bun jucător al României într‑o anumită perioadă, am experiența manageriatului din postura de căpitan al echipei de Cupa Davis. Mai mult, din 1990 am intrat și în domeniul privat, având mai multe societăți. Este un atu foarte mare pentru președinte să aibă experiența domeniului privat. Să știe ce înseamnă afacerile, să ai responsabilități și mai ales să-ți formezi o echipă. Numai printr-o echipă poți să ai succes.

Tenisul are nevoie de Țiriac și de Năstase


Năstase și Țiriac pot influența votul?

Dacă ar ieși în față și s-ar situa de partea unuia dintre candidați, sigur că acest lucru ar cântări foarte mult. Sunt persoane foarte importante și vor fi în continuare, pentru că fără ei ne va fi foarte greu. Acest lucru poate nu-l realizează Ruxandra, care a pus sub semnul întrebării ce a făcut Țiriac pentru tenisul românesc.

Care e situația tenisului românesc?

Una medie. La suprafață, stăm bine. Avem rezultate în Cupa Davis, campioni europeni la juniori, jucătoare care termină anul pe poziții fruntașe în WTA. Dacă mergem jos, la bază, la cluburi, inițiere, programe, stăm foarte rău, pentru că această preocupare nu a existat. Dacă nu se intervine urgent printr-o nouă strategie ne va fi destul de greu. Avem nevoie și de un Centru Național de Tenis de nivel mondial, pentru ca jucătorii noștri să se poate pregăti ca oriunde în lume. Aceasta va fi una dintre prioritățile mele.

164 de cluburi cu drept de vot din 166 vor fi prezente la Adunarea Generală de joi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×